Livrăm personal și gratuit în București și Ilfov
Comanda minimă 100 lei

office@profructta.ro (+4) 0748 555 444

Reguli de bună păstrare a sucurilor naturale Profructta

03 iunie 2019 Sănătate profructta

Link catre articol – Articol Business Woman

Sucurile româneşti Profructta sunt 100% naturale, obţinute prin presarea fructelor sau legumelor la rece şi pasteurizate scurt la 82 grade Celsius. Procesul de producţie se încheie cu îmbutelierea sucurilor în sticle din sticlă, aseptică. Sticla este cel mai potrivit material pentru îmbutelierea şi păstrarea sucurilor naturale. De la producţie şi până la noi acasă, mai sunt câţiva paşi, iar prospeţimea sucurilor depinde şi de ajutorul pe care îl oferim chiar noi, iubitorii de sucuri naturale, ajutor simplu, legat de condiţiile de transport şi depozitare.

Odată deschise, sucurile trebuie ţinute la frigider şi savurate în maximum 5 zile

Imediat ce capacele sticlelor sunt scoase, sucurile iau contact cu aerul. Dacă sunt ţinute la frigider, cu dopul închis în timpul depozitării la rece, pot fi consumate până la cinci zile. În cazul în care sucurile desigilate nu sunt ţinute în frigider, perioada în care pot fi consumate scade la numai o zi. În a doua zi de depozitare necorespunzătoare, sucul din fructe sau legume începe, în mod natural, să oxideze, neavând conservanţi, aşadar vor putea fi observate reacţii precum schimbarea culorii sau modificarea mirosului. În momentul în care se sesizează modificări ale aspectului conţinutului, sucul nu mai poate fi consumat.

Acasă, în maşină, în călătorii – prietenii Profructta, vitaminele

Profructta recomandă atenţie şi în cazul depozitării acasă a sucurilor sigilate. Sucurile naturale Profructta se simt cel mai bine în spaţii ventilate, cu temperaturi între 4-20 grade Celsius, ferite de surse directe de lumină, căldură sau îngheţ. Profructta te însoţeşte în călătorii? Nu uita sucurile multe ore în maşină, dacă aerul condiţionat este oprit – conţinutul se va încălzi şi este posibil să nu te mai poţi bucura în totalitate de beneficiile nutriţionale: orice alterare a sucului implică reducerea vitaminelor şi elementelor naturale benefice organismului, elemente nutritive pe care le conţine în mod natural fiecare suc Profructta.

Recomandarea Profructta este ca sucurile să fie agitate bine după desigilare şi servite reci.

Sucurile Profructta pot fi găsite în reţeaua de magazine Mega Image, patiseriile Paul, hypermarket-urile Cora, Auchan Piteşti, reţelele Ted’s şi 1 Minute, restaurantul DADA, în hotelurile Marriott şi Double Tree by Hilton, săli de fitness, spa-uri şi alte locaţii partenere.

Articole recente