Sezonul de toamnă umple coșul cu fructe și legume care susțin un trai sănătos. Astfel, ne-am gândit că ar fi util să-ți spunem cum îți pot ajuta corpul câteva dintre aceste alimente. Cel mai indicat ar fi să le consumi întregi, pentru a profita de fiecare beneficiu nutrițional pe care îl au. Dacă preferi să faci din sucul lor natural shake-uri sățioase, shot-uri care întăresc imunitatea sau mixuri prin care tolerezi mai bine un anumit ingredient vegetal, aici se află sugestii pentru cele mai interesante categorii și combinații de fructe și legume, potrivite în perioada actuală.
1. Ce alimente vegetale sunt benefice toamna?
Morcovul conține luteină, zeaxantină, vitamina A. Rolul acestor substanțe este de a preveni afecțiunile ochilor, într-un anotimp ale căror zile au mai puțină lumină solară, iar nopțile devin mai lungi.
Ghimbirul este un aliment care susține imunitatea și are proprietăți antiinflamatorii. Asta înseamnă că poate fi util în prevenirea și chiar vindecarea mai rapidă a răcelilor, atenuarea durerilor de gât, realizarea corectă a digestiei.
Un alt ingredient capabil să prevină inflamația și să îmbunătățească răspunsul imunitar al organismului este turmericul. Însă prezintă și alte beneficii demne de remarcat. Protejează celulele împotriva impactului nociv al poluării (într-un anotimp cu trafic și activități economice intense). Până și în gestionarea tulburărilor de anxietate, foarte des asociate cu toamna, turmericul s-a dovedit eficient. În principal, datorită faptului că poate crește nivelul serotoninei și al dopaminei, compuși foarte importanți pentru o stare psihică bună.
Broccoliul este o legumă plină de fibre. Din acest motiv, poate fi de folos în cazul constipației și își poate aduce contribuția la un microbiom sănătos. Un alt aport deosebit pe care specialiștii l-au constatat este că broccoliul și-a arătat beneficiile pentru controlul nivelului de zahăr din sânge și scăderea rezistenței la insulină, în cazul unor pacienți cu diabet de tip 2.
Sfecla roșie declanșează rapid sațietatea, deci poate preveni mâncatul în exces. Pe durata antrenamentului sportiv, proteajează inima și plămânii, îmbunătățind circulația sângelui către aceste organe.
Nelipsite din coșul de toamnă, mărul și para conțin fibre din abundență. Datorită acestei calități nutriționale, ambele fructe facilitează procesul digestiv, susțin acumularea de bacterii bune în stomac și îți pot scădea riscul de a dezvolta probleme cardiace.
Cu toate că provin din locuri însorite, citricele, cum sunt portocala, mandarina, lămâia, grepfrutul au grijă să beneficiezi din plin de celebra vitamină C, pentru un sistem imunitar puternic în lunile de toamnă. Dacă le vei consuma crude, îți vei regla mai ușor apetitul pentru dulciuri. Mai mult, pentru că stimulează producția de colagen, au un efect natural antirid și un aport în vindecarea leziunilor pielii.
2. Ce fructe și legume poți combina pentru băuturile naturale de toamnă?
Morcov, măr, lămâie, ghimbir, turmeric, mandarină
Sfeclă roșie, măr, lămâie, ghimbir, broccoli, pară, portocală
Grepfrut, portocală, lămâie, ghimbir
Grepfrut, morcov, ghimbir
3. Ce sucuri naturale din fructe îți recomandăm pentru mixurile toamnei?
https://www.profructta.ro/produs/suc-din-mere-500ml/
https://www.profructta.ro/produs/suc-din-mere-si-pere-1l/
https://www.profructta.ro/produs/suc-din-portocale-500ml/
https://www.profructta.ro/produs/suc-din-mandarine-1-litru/
https://www.profructta.ro/produs/suc-din-grepfrut-500ml/
Oricum ai alege să combini fructele și legumele de toamnă, îți dorim să te bucuri de fiecare beneficiu al lor!
Surse foto: https://www.freepik.com/ https://www.canva.com/
Referințe
https://www.medicalnewstoday.com/articles/270191#anticancer
https://solarisplant.ro/blog/ghimbirul-proprietati-si-beneficii#beneficii
https://www.hopkinsmedicine.org/health/wellness-and-prevention/turmeric-benefits
https://www.healthline.com/health/food-nutrition/drinks-for-stress-anxiety
https://www.healthline.com/nutrition/benefits-of-pears#TOC_TITLE_HDR_6
https://www.webmd.com/diet/health-benefits-beetroot
https://www.healthline.com/nutrition/benefits-of-broccoli#TOC_TITLE_HDR_6
https://www.healthline.com/nutrition/10-health-benefits-of-apples
https://thewholeu.uw.edu/2022/05/23/citrus/
https://www.medicalnewstoday.com/articles/280882#nutrition
https://www.healthline.com/nutrition/tangerine-benefits#5.-Could-help-improve-skin-appearance