Venirea celui mai călduros anotimp din an ne-a adus un val de inspirație și poftă de organizat proiecte creative. La asta se mai adaugă și faptul că am găsit nu doar resurse care să ne stimuleze creativitatea, ci și oameni extraordinari, plini de viziune și cu aceeași dorință de a surprinde frumosul în ceea ce este în jur.
Printre acești oameni se numără și Dana Sacalov, cea alături de care am realizat cea mai nouă ședință foto în concept natural, care pune în evidență sucurile Profructta, în cadre vii și pline de culoare. Dana este fotografă, însă nouă ne place să o numim deja prietena noastră și să ne mândrim că am încheiat o colaborare așa frumoasă cu ea.
Nu doar că ne-a impresionat cu rezultatul muncii sale, așa cum se vede el în fotografii, dar ne-a bucurat și cu un client service impecabil, promptitudine, seriozitate și profesionalism, toate animate de o prietenie relaxată, de la primul mail și până la ultimul.
Și, ca să nu vorbim despre poze fără să arătăm pozele, mai jos o galerie cu cele mai inspirate dintre ele, cele care alcătuiesc cel mai frumos și gustos tablou al verii noastre!